Imaginația reprezintă abilitatea unui copil de a crea diverse ipostaze în care i-ar plăcea să se regăsească. Ca și copil, mi-am dorit să cresc, să devin adult. Îmi imaginam o viață ideală de adult: să călătoresc, să am bani și să nu am griji, să nu mai cer voie părinților să ies în parc sau să plec într-o excursie cu colegii prin țară.
Deși lucrurile nu s-au întâmplat așa cum își imagina copilul de ieri, astăzi am descoperit ce înseamnă o viață de adult. Încă îmi place să călătoresc, să fiu liberă, să ies în parc cu prietenii sau să plec în excursii prin țară, dar pe lângă dorințe au intervenit și nevoi. Copil fiind, nevoile sunt acoperite de familie, de părinți, dar ca și adulți, ne plătim singuri facturile, cumpărăm singuri mâncare pentru noi sau familie.
Nevoile pot fi de mai multe tipuri (naturale sau fiziologice, sociale și emoționale), dar ce am învățat este că indiferent de tipul acestora, ele sunt prioritare în fața dorințelor.
Perspectiva de copil schimbată de responsabilitățile vieții de adult
La începutul vieții de adult, după ce m-am mutat singură, obișnuiam să cred că orice dorință este o nevoie. Aveam banii necesari să îmi îndeplinesc dorințele de moment și nevoile, dar nu reușeam să economisesc pentru lucrurile pentru care aveam nevoie de ceva mai mulți bani, cum ar fi călătoria.
Bugetul este foarte important sau ar trebui să fie în viața oricărui adult. El ne ajută să păstrăm un echilibru între venituri și cheltuieli, ne ajută să economisim și să vedem unde cheltuim mai mult decât necesar. La început, a fost foarte greu să îmi notez fiecare cheltuială, fiecare venit, dar după un timp, am reușit să înțeleg unde cheltuiam mai mult decât era necesar. Astfel, am început să economisesc. Deși tentația de a cheltui și acei bani era mare, mi-am setat un obiectiv: să călătoresc. Astfel, economisirea a devenit mai ușoară și mai plăcută.
În teorie, ideal este să economisești pentru situații neprevăzute, urgențe, obiective proprii, investiții. Personal, am zis că încep să economisesc pentru a călători și după economisesc și pentru situații neprevăzute, urgențe sau investiții. Dar lucrurile în viață nu se întâmplă așa cum ne-am dori și mereu avem ceva nou de descoperit.
Pentru mine, o simplă zi de vineri a însemnat o lecție importantă în privința educației financiare. Vinerea lucrez de acasă și obișnuiesc să spăl, dar racordul, „furtunul”, de la mașina de spălat trebuie pus în cadă, lucru pe care am uitat să îl fac. Astăzi, trebuie să zugrăvesc apartamentul vecinei pentru că a fost inundată de piscina din baia mea. Dacă aș fi avut un fond de urgență/ cheltuieli neprevăzute, lucrurile ar fi fost mult mai simple din punct de vedere financiar. Lecția? Economisiți!
Altă lecție a venit din partea unei prietene bune, când am învățat despre inflație și astfel, am hotărât să economisc și pentru un fond de viitoare investiții, să las banii să muncească și să facă mai mulți bani, decât să pierd 1,7% anual, conform unui studiu. Pentru a putea investi, trebuie să mai știți câteva lucruri pe care le puteți afla în viitoarele articole.
Acum, haideți să vorbim puțin despre acel buget personal. El ne ajută să punem în balanță veniturile și cheltuieli personale sau ale familiei. Cheltuielile pot fi de mai multe tipuri: fixe, flexibile sau variabile și ocazionale. Cheltuielile fixe se referă la acoperirea nevoilor și nu se schimbă semnificativ de la o lună la alta (chiria, ratele). Cele flexibile sau variabile sunt cele care variază de la o lună la alta și care acoperă, de asemenea, nevoile (mâncarea, utilitățile, plata facturilor). Cheltuielile ocazionale se referă la dorințe, la a avea ceea ce ne-ar plăcea (o masă în oraș, haine de firmă, o excursie).
De asemenea, și veniturile se împart în categorii: venituri active și venituri pasive. Veniturile active sunt cele care provin din munca prestată (salariul), din activitatea unor societăți comerciale, din alocația copiilor sau pensie. Veniturile pasive sunt cele obținute prin economisire, investiții, chirii sau drepturi de autor.

Revenind la cheltuieli, ele se împart în cheltuieli pentru nevoi și cheltuieli pentru dorințe. Maslow a creat o ierarhie a nevoilor, punându-le pe acestea într-o piramidă care este astăzi cunoscută sub denumirea de Piramida lui Maslow, așa cum o vedeți și în imaginea alăturată.
Cunoscând această piramidă, putem să determinăm mai ușor care sunt nevoile noastre și astfel, să le deosebim de dorințe.
Pentru a afla cum puteți să vă optimizați bugetul, urmăriți-ne în continuare și citiți următorul articol. Stați aproape, revenim cu informații utile!